Zeno Oarcea este un silvicultor aproape secular, dar hiper-lucid, cu o poveste dramatică în spate, ce poartă urmele unui comunism crâncen, care l-a aruncat în temniță, dar care și-a găsit pacea în tihna pădurii, care cu puterea ei vindecătoare, i-a marcat destinul. Amenajist silvic, el a bătut timp de decenii pădurile, ajungând adesea acolo unde omul încă nu pășise vreodată. Ei sunt codrii virgini. Cu vocea lui impregnată de calm, blândețe și căldură, Zeno Oarcea a devenit, dacă nu o fi fost dintotdeauna, portavocea acestor păduri seculare, fabuloase, misterioase și pline de o forță și o vitalitate ascunse, care te fac să simți cum plonjezi în timp și să te apropii de origini. Ca o ironie a sorții, a bătut la cele mai sus-puse uși din regimul care-l întemnițase, încercând să-l convingă inclusiv pe Nicolae Ceaușescu de necesitatea nenegociabilă a înființării unei salbe de parcuri naționale la nivelul României. Însă destinul a vrut ca să urmeze tumultul din ’89 și viziunea lui să se înfăptuiască la mai bine de un deceniu de la revoluție. În cadrul acestei mărturii document, nu e nelalocul lui să simțim fiori și cum ni se zbârlește părul pe brațe, fiindcă din gura lui Zeno Oarcea aflăm povestea pădurii prototipale, care transcende existența noastră măruntă și care, atunci când ne oprim din forfota zilnică și plonjăm în ea, ne contopim cu minunea creației și redevenim parte din măreția Universului.
NORD. Proiecție specială în cadrul Alpin Film Festival
ÎN CĂUTAREA RĂDĂCINILOR EUROPEI 