N O R D În căutarea rădăcinilor pământului – întâlnire cu agronomul LUCIAN BUZDUGAN


Întâlnire între nori cu agronomul de elită L u c i a n B u z d u g a n.
Am survolat cu telegondolele Pietra Neamț și am ajuns sus, pe culme, într-o negură plutitoare. Împreună am citit muntelui Ceahlău poezia Vara de George Coșbuc, apoi, la cină, domnul Buzdugan, agronom de excepție al României (apreciat pentru experiența și înțelepciunea lui până în țările Orientului Îndepărtat) și specialist desăvârșit, le-a povestit copiilor despre rădăcini. Nu doar despre rădăcini de plante ci despre tot ce înseamnă rădăcinile omului. A fost un mesaj mișcător, profund și cu încărcătură sufletesc-spirituală deosebită. La final, ne-a citit crezul lui și mesajul său către o lume tot mai flamândă și mai greu de hrănit. Am învățat de la cel mai bun. Domnul Buzdugan este cuceritor, la fel și doamna Brândușa, soția lui, care îl însoțește de câte ori este posibil la evenimente, vizite și ieșiri. Mulțumim din inimă. A fost o zi de neuitat. Domnul Buzdugan este un om-poveste, o istorie fascinantă a unui om al pământului care a făcut tot parcursul inițiatic și simbolic de la sapă la microbiologie pentru a asigura hrană și bunastare omenirii.


https://agrointel.ro/…/celalalt-lucian-buzdugan-din…/
https://www.youtube.com/watch?v=Hp4segiKOjY
https://www.youtube.com/watch?v=vaB35nTI8R

Published by ASOCIATIA NORD ARTS EDUCATION MOVEMENT

ONG educațional și artistic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: