ÎN CĂUTAREA RĂDĂCINILOR EUROPEI Mercheașa stejarul de 900 de ani și Rezervația de stejari și goruni de pe Platoul Breite Sighișoara 2019

Etapa I În căutarea Rădăcinilor Europei, etapa națională,

CEL MAI BĂTRÂN ARBORE CONSEMNAT ÎN ROMÂNIA – octombrie 2019

Jurnal de bord: octombrie 2019, Vizită la Stejarul secular din Mercheașa, un arbore de peste 900 de ani, 9,3m diametru, înălțime de peste 21 metri. Am pornit la drum cu gândul să cunoaștem acest colos din alte timpuri și să îi aflăm povestea.

PLATOUL BREITE SIGHIȘOARA

Am ajuns la Platoul Breite Sighișoara, un loc cu istorie, un munte împânzit de stejari și goruni giganți, cu vârste între 400 și 600 de ani, unic în Europa prin frumusețea locului și prin diversitatea speciilor care îl populează. Unii dintre copaci au aproape 2m în diametru. Coloșii goruni și stejari sunt situați pe o pășune alpină cu un habitat format din specii de plante diversificat și bine conservat. Suprafața protejată se întinde pe o arie de 133 hectare. Acest platou montan e casa a 380 de specii şi subspecii de plante, 115 specii de vertebrate, dintre care o mare parte fiind specii protejate de lege. S-au găsit tot aici 30 de specii de ciuperci comestibile. Ciocanitori, pasari , soparle, lilieci sau fluturi împânzesc locul într-un decor din basme. Carpenul încearcă să înainteze, dar este oprit și ținut sub control pentru a nu afecta zona stejarilor bătrâni. La marginea pădurii crește un bătrân stejar cu circumferința de peste 7.1 m care a trăit peste 700 de ani! Dicolo de el se află și ”Pasul lupilor”unde, în perioada de iarnă, se găsesc urme şi de lup, urs brun sau pisica salbatică.

Published by ASOCIATIA NORD ARTS EDUCATION MOVEMENT

ONG educațional și artistic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: