ÎN CĂUTAREA RĂDĂCINILOR EUROPEI Mănăstirea ARBORE


Vizitarea ”Mănăstirii Arbore” nu a fost parte din planul nostru de călătorie, dată fiind agenda de călătorie încărcată. Ne-a ispitit însă numele ei, atât de potrivit cu tema noastră, ”În căutarea rădăcinilor Europei” și acest traseu inițiatic pe care îl urmăm, în care trecem pe la cei mai bătrâni arbori, deocamdată doar din România, fiindcă granițele ne sunt închise. De aceea, spontan, după ce am vizitat stejarul de 850-900 ani de la Cajvana, am zis că nu putem să nu trecem și pragul unei biserici care se înalță cu pioșenie spre văzduh de mai bine de 500 de ani. Și bine am făcut, fiindcă gazda noastră ne-a povestit nu doar fabuloasa istorie a zidirii bisericii de către hatmanul Luca Arbore, portarul Sucevei vreme de 40 de ani, om de nădejde al lui Ștefan cel Mare, ci și povestea de legendă țesută în jurul arborelui de la Cajvana. Momentul culminant a fost, așa cum îi șade bine unui copac cu rădăcini în inima Moldovei, când domnitorul Ștefan a poposit sub stejarul care atunci avea doar vreo 400 de ani, împreună cu ceata sa de viteji care-l însoțeau. Acolo și-au tras sufletul și de pe dealuri au venit bacii și i-au adus o roată mare de caș, din care grupul de viteji s-a înfruptat, înainte de a-și continua călătoria spre biserica Arbore, care fusese ctitorită cu doi ani înainte de moartea lui. Moarte de săgeată, așa cum îi șade bine unui mare viteaz. (Apropo, în peregrinarea noastră prin Moldova, am constatat că lucrurile cu înaltă încărcătură istorică și valorică, sunt, mai toate, însoțite de laitmotivul: „Ștefan”)
Mai jos citez mesajul din pisania de piatră de pe zidul sudic al bisericii, la exterior: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, în zilele binecinstitorului și iubitorului de Hristos Domn Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, pan Luca Arbure, pârcălabul Sucevei, fiul bătrânului Arbure, pârcălabul Neamțului, a binevoit cu bunăvoința sa și cu inimă curată și luminată și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul domnului său, a început a zidi acest hram întru numele Tăierii capului cinstitului și slăvitului prooroc înaintemergător Ioan Botezătorul. Și s-a început în anul 7010, luna aprilie 2 și s-a sfârșit în același an, luna august 29”.
Ulterior am aflat că la o aruncătură de băț de satul Arbore și de al doilea cel mai bătrân arbore din România, se află cătunul numit Codru, în preajma căruia a mai rămas doar o fărâmă de pădure. Oare cum or fi fost locurile astea, în anii când vitejii călăreau pe potecile acestor meleaguri și când copacul gârbovit de veacuri din Cajvana, era un stejar falnic, cum rar s-a pomenit.

Published by ASOCIATIA NORD ARTS EDUCATION MOVEMENT

ONG educațional și artistic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: